Gloria Buzău a reuşit să se califice în play-off-ul Ligii a 2-a după ce a remizat la Minaur Baia Mare, 1-1, dar şi în urma rezultatelor înregistrate în meciurile disputate de principalele contracandidate la accesul în următoarea fază a competiţiei. Astfel, Gloria Buzău se califică cu noroc, în ultima etapă din sezonul regulat, după ce în campionatul precedent a pierdut participarea în play-off în ultima etapă, cu un meci pierdut pe teren propriu. 

A fost un meci interesant, în care s-a pus osul la treabă pe tot parcursul meciului, terenul fiind extrem de greu. Primele 10 minute au fost extrem de interesante, cu atacuri periculoase de ambele părți, după care jocul s-a calmat. 

Elevii lui Adrian Mihalcea au fost conduşi la pauză, cu un gol primit în minutul 45+3.  Berisha a centrat din stânga, de lângă Sălceanu, Senad Jarovic a urmărit pe bara a doua, și a reluat cu capul pe lângă Relu Stoian. FC Gloria Buzău a reuşit să restabilească egalitatea, în minutul 89. Centrare dintr-un corner din stânga, portarul respinge în față, mingea e deviată de mai mulți jucători, ajunge la Alexandru Boiciuc, care înscrie cu un șut din 9 metri, lângă bara din dreapta. Avea să fie un egal cât o victorie. Gloria Buzău a terminat astfel campionatul regular pe poziţia 5, cu 31 de puncte, la egalitate cu Unirea Slobozia şi Dinamo Bucureşti, dar pe care le-a devansat graţie victoriilor pe care formaţia noastră le-a obţinut în meciurile directe.

Gloria Buzău: Relu Stoian – Bogdan Oteliţă, Daniel Vîrtej, Kamil Wiktorski, Robert Sălceanu, Pablo Gaitan (64’ Dinko Trebotic), Ariel Lopez, Feitoza Sampaio Eduardo (46′ Alexandru Boiciuc), Dragoş Lazăr (46′ Răzvan Greu), Viktor Angelov (64’ Joseph Godwin), Valentin Alexandru (90+2 Andrei Pandele) .

Luni, 13 martie, de la ora 13.00, la sediul Federaţiei Române de Fotbal, se va stabili, prin tragere la sorţi, ţintarul play-off-ului Ligii 2, ediţia 2022-2023.

Gloria are o șansă mare de a promova în Superligă, mai ales că două din cele 6 echipe calificate în play-off nu au drept de promovare.

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentSCM Gloria Buzău a învins cu 23-16 pe HC Zalău, în etapa a 18-a din Liga Florilor
Articolul următorPASTILA PENTRU SUFLET