Gloria Buzău a început cu o victorie în Grupa B de play-out a Ligii a 2-a. Fotbaliştii pregătiți de Ilie Stan au obținut o primă victorie în această parte a doua a campionatului, sâmbătă, pe terenul Viitorului Tg. Jiu, echipă care a ratat în ultima etapă din sezonul regulat prezența în play-off. Gloria a câștigat cu 4-2, după ce la pauză au condus cu 2-0.

Prima ocazie de gol a aparținut gazdelor, în minutul 9. Gîrbiță a șutat din colțul careului, însă pe direcția lui Stoian, care a reținut. În minutul 14 Tucaliuc pătrunde în careu, trage periculos, însă Bodea e pe fază. Două minute mai târziu, Buleică primește o pasă de la Bădăuță, încearcă un lob peste portar, însă Stoian e pe fază și prinde. 

în minutul 22 Adi Chică-Roșă reușește să deschidă scorul la Târgu Jiu cu o lovitură de cap. În minutul 45+2 mingea șutată de Toma e deviată, ricoșează la Tucaliuc, care îi pasează pe culoar lui Cristian Ciobanu, iar acesta, la rândul lui, trimite în mijlocul careului, de unde Ciprian Petre finalizează simplu în gol, cu latul, 0-2.

În minutul 53 Gloria a majorat avantajul. Ciobanu pornește pe un contraatac pe stânga, avansează până în careu, șutează pe jos, Bodea respinge în față, iar Sebastian Ghinga trimite în poartă, 0-3.

În mninutul 61 Ghinga centrează în careu, Vîrtej reia cu capul, dar mingea trece de puțin pe lângă poartă. Șase minute mai târziu Dragu centrează, Paraschiv reia cu capul dintr-o poziție bună, dar Stoian salvează.

În minutul 69 Paraschiv e faultat în careu și se dictează penalty pentru gazde. Darius Buia execută cu siguranță penalty-ul și înscrie pentru 1-3. 

În minutul 76 Gloria a refăcut avantajul de 3 goluri. Ciobanu pătrunde în careu, șutează la firul ierbii, Bodea respinge în față, iar Gheorghe Andronic trimite în plasă. 

În minutul 90+2 gazdele au redus din handicap. Țegle a șutat de la 20 de metri, mingea îl lovește pe Darius Buia, își schimbă traiectoria și intră în poartă, 2-4.

SCM Gloria Buzău: R. Stoian – Sg. Pîrvulescu, Vîrtej, Ghinga, C. Toma, Balgiu, Perju, Cr. Ciobanu, Tucaliuc, Cip. Petre (Andronic), Chică-Roșa

Tot sâmbătă, în celelalte două partide din Grupa B de play-out: CSM Reşiţa – Petrolul Ploieşti 0-1 şi Concordia Chiajna – Unirea Slobozia 1-1. Aerostar Bacău a stat. Runda viitoare, este rândul pauzei pentru Gloria.

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedent5.498 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS–CoV–2! Situația în fiecare județ
Articolul următorViitorul Ianca a câștigat cu 2-1 meciul cu CSM Rm. Sărat