Miercuri după amiază, pe stadionul comunal din Blejoi, FC Gloria Buzău a jucat în Cupa României în compania echipei locale, CS Blejoi, echipă din Liga a 3-a, seria a 5-a, neînvinsă în acest sezon. Echipa antrenată de Cristi Pustai s-a calificat în faza play-off-ului acestei competiții după ce a câștigat cu scorul de 4-0  (1-0). 

Buzoienii au deschis scorul în minutul 33. La un atac al Gloriei, mingea a ajuns în careu, la 12 metri, iar Dragoș Lazăr, benit din spate, a șutat pe jos, la prima bară, 0-1, scor care a rămas și la pauză. 

În minutul 51, dintr-o lovitură liberă din dreapta, aproape de colțul terenului, mingea a fost centrată în fața porții, de unde Pablo Gaitan a înscris cu capul, din doi metri, 0-2. 

În minutul 63, Honciu a executat o lovitură liberă din colțul acreului de 16 metri, lateral dreapta, a centrat pe bara a doua dde unde Vîrtej a trimis cu capul mingea în bară. Mingea a revenit în teren și l-a lovit în picior pe Tiberiu Giuroiu, apoi a intrat în plasă, 0-3. 

În minutul 75, jucătorii Gloriei au recuperat o minge la centrul terenului, în propria jumătate, mingea a ajuns la Trebotic, care a avansat câțiva metri și i-a pasat în stânga pentru Honciu, care a pătruns în careu și a trimis pe lângă portar, de la 12 metri, pe colțul lung, 0-4. 

Gloria Buzău: Wynney Boison – Bogdan Oteliţă, Daniel Vîrtej, Kamil Wiktorski, Rareş Uţiu, Georgian Honciu, Pablo Gaitan, Alexandru Munteanu, Dragoş Lazăr, Mihai Neicuţescu, Alexandru Boiciuc. Rezerve: Albert Popa – Ariel Lopez, Andrei Blejdea, Cristian Ciobanu, Dinko Trebotic, Alin Manea, Sergiu Pîrvulescu, Marian Ivan.

Pentru Gloria Buzău urmează meciul din campionat, acasă, cu Dinamo București, duminică, 18 septembrie, de la ora 11.00. 

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentAvertisment. Adina Vălean: Statele europene trebuie să o facă o reducere de energie de 5% în orele de vârf
Articolul următorPASTILA PENTRU SUFLET