Prim vicepreședintele PNL a declarat, în emisiunea „Legile Puterii” că este pregătit, în noul program de guvernare, debirocartizarea României. Gheorghe Flutur susține că nu se poate să vii pentru orice investiție să ceri bani de la București.

„Am introdus, a fost solicitarea mea, un parteneriat stat-biserică. Electoratul liberal este supărat că am făcut această alianță cu PSD. Eu, am avut un parteneriat cu BOR și avem 105 copii la o mânăstire la noi în județ. Marile proiecte de la noi din județ au fost făcute cu biserica, iar Suceava a devenit a treia destinaie turistică după litoral si Brașov. Nimic nu se poate face fără parteneriat cu biserica și ONG-uri, alături de stat.

Trebuie să livrăm repede un guvern, pentru că lumea nu mai așteaptă

Am o obligație față de electoratul liberal. Mulți ne întreabă de ce ne unim cu PSD. Am fost un veteran al luptei cu socialiștii. Dar, având în vedere actuala criză, stai și te gândești ce pui în față. Interesul partidului, ori să faci ceva pentru țară, dincolo de ideologii. Când vorbesc de criza pandemică, trebuie să ai soluții. Trebuie să livrăm repede, pentru că lumea nu mai așteaptă. Am coborât în doua benzinării și mi-a spus lumea să facem ceva odată, dar numai să facem. Nu e timpul să stau în casă și să văd cum criza se adâncește.

Avem pregătite măsuri imediate pentru pandemie, pentru factură și PNRR. Am cerut să respectăm drumul european al României. E nevoie de reformă constituțională. Reforma administrativă și descentralizare. Dacă venim la București ca să schimbăm tabla de pe un cămin cultural, e greu.

Taxe și impozite. Nu creștem taxele și impozitele. Susținem cota unică. Dacă credem că debirocratizăm, prin eliminarea ei, e o greșeală. Nu credem că e un delict dacă cineva acumulează avere legal.

Investițiile vor fi mai mari de 5,5% din PIB

Creșterea investiției în PIB, va fi mai mare de 5,5%. Jumătate din fonduri europene, jumătate din fonduri naționale, unde avem 90 de miliarde de lei.

Am venit la București să legăm regiunile istorice ale României cu autostrăzi. Bani sunt, dar nu am avut voință. Autostrada A7, avem Coridorul 4, unde s-a dat startul. Avem și autostrada Unirea, de la Iași.

Trebuie descentralizată România, ca să nu mai stai cu mâna întinsă la București. NU trebuie să migreze primarii, după cine le dă banii. Alesul local care crează mai multe locuri de muncă, să aibă mai mulți bani de la buget. Trebuie cumva stimulat primarul.

Au trecut 30 de ani și încă nu s-au retrocedat proprietățile.

Independența energetică. Vorbim de Cernavodă, vorbim de aceste reactoare noi, de mici demiensiuni. Au fost zile întregi de discuții. Am participat la negocieri pe fiecare domeniu în parte.

România are 15 milioane de teren agricol, iar noi importăm alimente. Iau aluat înghețat din Ungaria, pentru că nu investim în stocare, în silozuri, în organizarea mai bună a fermelor mici. Vorbim despre reindustrializare. Au dispărut multe industrii.

Discutăm despre gazul din Marea Neagră. Sunt restricții la tăierea lemnului de foc, dar ce pui în loc? Avem resurse în Marea Neagră și trebuie să le scoatem. Avem și foaie de parcurs, impact bugetar, nu avem cifre neacoperite.

Reforma adminstrației. La 70% cât are viitoarea coaliție, dacă nu atacăm aceste reforme acum, pierdem trenul.

Vrem creșterea pensiilor, dar trebuie să vedem ce avem în cămară

Mediul de afaceri. Salariul minim. Vrem să fie doar o aumită pentru salariul minim, ori îl promovezi pe om, ori pleacă. Discutăm multe proiecte UE. PNL spune așa. Trebuie să investesc și să creez, ca mai apoi să am ce să împart. E mai bine ca unii să susțină amprenta socială, iar alții investițiile. Am discutat cu domnul Dâncu fiecare capitol în parte. Pe partea de pensii toată lumea e de acord cu majorarea, dar trebuie să vedem ce avem în cămară, ce resurse avem. Nu pot să dau cifre acum. Aceste capitole au discuții la vîrf. Am cerut impactul economic. Și noi susținem majorarea pensiilor și alocațiilor, dar trebuei să ai de unde să dai. Există un calendar, ce e sub 2 ani au altă valoare ce este peste 2 ani au altă valoare. O formă de ajutor pentru ce cu copii sub 2 ani, ori de indemnizație în plus pentru cei cu handicap.

Doar pentru persoanele cu handicap avem un impact bugetar de 100 de milioane de euro

Am mers pe un principiu. Nu îi lăsăm doar pe cei de la Muncă, îi chemăm și pe cei de la Finanțe. E-Facturare a adus bani la buget. Există niște mijloace, dar trebuie susținute. Lucrăm la simulări, momentan. Numai la persoanle cu handicap este un impact de 100 de milioane de euro.

Investițiile în infrastructură sunt mari. Trebuie să simplificăm procedurile. Am făcut doar studii de fezabilitate. E nevoie de specialiști, iar școala românească să-i producă. Dacă nu legăm provinciile istorice acum, e normal ca Moldova să fie mai în urmă, iar oamenii nu vin. În județul Suceava 1 din 6 lucrează în afara țării.

Dacă vom avea participare vom lupta împrtrună împotriva acestei pandemii. Sunt unul dintre cei care cred că nu poți brutal, ci cu prietenie. Virusul nu are culoare politică. Oamenii își regăsesc liniștea în Biserică.

Au tot fost conflicte între președinție și guvern. E nevoie de o îmbunătățire a Constituției

Ne uităm la Constituție. Ni se pare că între premier și președinte au fost multe conflicte. Nu trebuie să ceri puncte de vedere pe constituționalitate săptămânal. Trebuie găsită cea mai bună formulă. E nevoie de o îmbunătățire.

Marile probleme climatice. Zonele verzi. Avem 54 de mii de hectare care să se înființeze. Avem doar 10% cu suprafață acoperită cu păduri. Dacă sunt bani, trebuie să facem pepiniere, să chemăm primăriile.

Vrem să găsim forma de înlocuire a celor 250.000 de mașini care poluează. Va trebui să dăm drumul la îndiguirea zonelor aflate în risc de inundații.

 

Articolul precedentÎn weekend, poliţiştii rutieri au constatat abateri grave la regimul circulaţiei în 9 cazuri
Articolul următorVIDEO | Realitatea dramatică a bunicilor care au clădit țara. Reportaj cutremurător din România uitată