În această seară, în jurul orei 20:00, la iesire din municipiul Urziceni către Buzău s-a produs un accident de circulație, urmare a coliziunii dintre 2 autoturisme. În urma impactului 5 persoane au fost rănite și transportate la unități medicale pentru îngrijiri medicale. Un autoturism era condus de un bărbat din municipiul Buzău, iar celălalt era dintr-o comună din județul Buzău.

Pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Urziceni au fost alertați în jurul orei 20:05, să intervină la un accident rutier produs pe DN2, la ieșirea din municipiul Urziceni spre Buzău, în care au fost implicate două autoturisme. La locul solicitării au fost mobilizate de urgență o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare, o ambulanță SMURD și cinci ambulanțe SAJ Ialomița, dintre care una tip C de la substația Slobozia (cu medic).

Din evenimentul rutier au rezultat cinci victime, toți bărbați, din care trei încarcerate. Echipajul de descarcerare a acționat pentru extragerea victimelor rămase încarcerate.

Ulterior toate cele cinci victime după acordarea primului ajutor medical au fost preluate și transportate de echipajele medicale de la locul intervenției, la Spitalul Municipal Urziceni, cu politraumatisme multiple.

Militarii de la ISU Ialomița au mai acționat pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiului la locul accidentului și sablare carosabil.

Se desfășoară cercetarea la fața locului, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Traficul a fost blocat pe sensul de mers către Buzău!

 

Articolul precedentBarna înceară să o dreagă după ce USR Tineret a gafat grav. Liderul îi ceartă în public
Articolul următorPopulația generală se poate programa pentru vaccinare în martie