Ce face PSD acum când nu mai are majoritate? Simplu: mai livrează nişte circ pe pâine şi depune o moţiune împotriva ministrului sănătăţii!

Sunt unul dintre oamenii care nu vorbeşte niciodată fără să cunoască lucrurile în detaliu. De aceea, am să spun clar că nu mai merge cu opoziţia ieftină în Parlament.

PSD, condus de Marcel Ciolacu, nu mai are credibilitate nici cât „negru sub unghie”, când vine vorba despre promisiuni şi cu atât mai mult când face opoziţie.

Mă întreb, domnule Ciolacu, ce rost are o moţiune simplă împotriva ministrului Sănătăţii, când nu aţi ştiut să gestionaţi pandemia în teritoriu, în judeţele în care aveaţi primari şi preşedinţi de consilii judeţene PSD. În plus, tot ameninţaţi, de ochii lumii, cu o moţiune de cenzură, în condiţiile în care ştiu sigur că PSD nu vrea nicio secundă să revină la putere şi să preia guvernarea?

Blestemul României, sub presiunea pandemiei, este opoziţia ipocrită! De ce ţipă PSD că ministrul Sănătăţii este incompetent, dacă timp de 4 ani doar a povestit cum vrea să ridice spitale regionale, iar în realitate a atras ZERO bani europeni pentru astfel de investiţii.

Cunosc bine situaţia spitalului judeţean condus de un candidat PSD la parlamentare.

Pe lângă deja cunoscutele metehne ale sistemului de sănătate, în plină pandemie, managerul nu a achiziţionat aparate de testare, în ciuda răzvrătirilor PSD-ului în legătură cu netestarea românilor. Păi, dacă la Buzău, un judeţ pe care Ciolacu îl tot păstoreşte de ani de zile, nu se fac testări, atunci despre ce vorbim?

La o populaţie de 432.000 de locuitori în judeţul Buzău, singurul aparat de testare de tip PCR a fost achiziţionat de DSP Buzău şi prelucrează doar 200 de probe pe zi.

La spitalul judeţean Buzău, condus de omul lui Ciolacu, nu numai că NU există aparat de testare, dar singura „performanţă” a managerului a fost să pună la dispoziţie doar 12 paturi ATI pentru persoanele infectate cu virusul Covid.

Norocul PSD la Buzău este că obiceiului buzoienilor, de ani de zile, este să se trateze la Bucureşti sau în alte judeţe ale ţării fugind efectiv de sistemul de sănătate din Buzău.

E uşor pentru PSD să vorbească de pe bară, dar lucrurile nu mai merg aşa în România.

Electoratul nu mai ascultă discursurile politicianiste fără substanţă. Oamenii au trăit, în ultimii 30 de ani, într-o ţară în care a fost clădit un sistem extrem de stufos şi de găunos din care cu greu ne vom reveni. Cert este că românii ştiu că astăzi suportăm cu toţii efectele guvernărilor PSD şi preferă să nu mai plece urechea la promisiuni deşarte.

PSD face moţiuni doar pentru faţadă. Dacă mâine li s-ar oferi cârma ţării în mâini, ar fugi imediat. E greu în pandemie!

Gabriel Avrămescu,
Preşedinte PNL Buzău

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedent”Culisele statului paralel” | Dezvăluiri despre Mugur Isărescu – cel mai longeviv guvernator de bancă centrală din lume – VIDEO
Articolul următorULTIMA ORĂ: Ambulanță izbită de un cap de pod! Pacienta a murit