HC Buzău s-a despărțit la finalul sezonului de antrenorul muntenegrean Pero Milosevic. Locul său va fi luat de Gabriel Armanu, care a antrenat sezonul trecut pe CSM Vaslui, echipă cu care s-a clast pe locul 8 în Liga Zimbrilor – sezonul 2021-2022. Obiectivul tehnicianului originar din Bacău este clasarea în primele 8, contractul său având o durată de 2 ani.

În vârstă de 50 de ani, Gabriel Armanu este alegerea conducerii clubului buzoian. Armanu a fost şi selecţioner al naţionalei de cadeţi, iar la nivel de seniori, a antrenat la Bacău, pe Dunărea Călăraşi şi pe CSM Vaslui. Ca jucător, Armanu a jucat pe postul de extremă dreapta, având trecute în CV echipe precum IMU Bacău, Ştiinţa Bacău, Fibrex Nylon Săvineşti, Dinamo Bucureşti, Ştiinţa Municipal Dedeman Bacău, fiind şi component al echipei naţionale.

În palmares are şi trei titluri de campion al României (două cu Fibrex Săvinești, unul cu Dinamo București) şi trei Cupe ale României (două cu Fibrex, una cu Dinamo).

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentSimpozionul judeţean iniţiat de Şcoala Gimnazială Maxenu – Structura Grădiniţa cu Program Normal Maxenu în parteneriat cu IPJ Buzău
Articolul următorPreșcolarii buzoieni, buni cunoscători ai regulilor de circulație și discipoli ai conduitei preventive