În ziua de 25 noiembrie a.c., polițiști din cadrul Biroului  Siguranță Școlară au organizat la Școala Gimnazială Topliceni o dezbatere pe tema siguranței în mediul școlar, cu scopul prevenirii victimizării minorilor prin orice forme.

Activitățile s-au centrat pe semnalarea situaţiilor de pericol din sfera infracțiunilor la viața sexuală, traficului de persoane, precum și infracţiuni asociate navigării pe Internet, în care pot fi implicaţi din cauza necunoaşterii consecinţelor adoptării unor comportamente de risc. Elevilor le-a fost prezentat conceptul de abuz sexual asupra minorului, tipurile de infracțiuni la viața sexuală, factori favorizanți/de risc, precum și modalități de prevenire a implicării în această sferă sensibilă a infracționalității.

La finalizarea acestora, elevii au fost îndrumaţi să adopte un comportament care să îi conducă într-o zonă de siguranţă personală, astfel încât să evite dobândirea statutului de victimă.

Activităţi preventive au desfăşurat şi poliţiştii Secţiei de poliţie rurală Costeşti, care i-au vizitat pe elevii Şcolii Gimnaziale Amaru. Discuţiile au fost interactive, cu participarea efectivă a micilor interlocutori, care au adus în atenţia poliţiştilor diverse situaţii din experienţele lor. Prietenii poliţişti le-au oferit sfaturi şi recomandări pentru a rămâne în siguranţă.

La activităţi au participat peste 150 de elevi şi cadre didactice.

ImagineImagineImagine

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentPolițiștii buzoieni vor fi la datorie în minivacanța de 1 Decembrie
Articolul următorUn bărbat din Calvini a tăiat și sustras mai mulți arbori dintr-o exploatație zootehnică