Trafic dirijat pe DN22, în apropiere de Râmnicu Sărat, în urma unui accident rutier produs duminică, 31 iulie, în jurul orei 12.30. A fost implicat un singur autoturism, iar două persoane au fost rănite.

Din primele date de la fața locului a reieșit că autoturismul condus pe direcția Râmnicu Sărat către Brăila de către un bărbat de 36 de ani, din localitatea Ziduri, județul Buzău, a pierdut controlul asupra direcției de mers și s-a răsturnat în afara părții carosabile. Accidentul s-a soldat cu rănirea șoferului și a pasagerei acestuia, o femeie în vârstă de 32 de ani, de asemenea din Ziduri. Ambii au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale. 

În cauză s-a întocmit dosar penal, iar polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

ImagineImagineImagine

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentTaxe și accize majorate de la 1 august
Articolul următorUn tânăr de 25 de ani s-a răsturnat cu mașina pe șoseaua Nordului din Buzău