O nouă schimbare de situație la Inspectoratul Școlar Județean Buzău. Fostele inspectoare, Florina Stoian, Nela Wamsiedel și Daniela Palcău au fost repuse pe funcții, prin ordin de ministru.
Fostele șefe demise ale Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Buzău, au fost rechemate pe funcții. Luni dimineață, la Inspectoratul Școlar s-a anunțat că au sosit deciziile de repunere pe funcții pentru Florina Stoian, dar și pentru adjunctele Nela Wamsiedel și Daniela Palcău.
”Sper că vom fi lăsate să lucrărm”, a declarat, în conferința de presă Florina Stoian, proaspăt repusă pe funcția de inspector școlar general, după o decizie a instanței.
În luna aprilie, Ministerul Educaţiei a schimbat întreaga conducere a IŞJ, respectiv pe Florina Stoian, pe Nela Wamsiedel şi pe Daniela Palcău, în baza unei evaluări încheiate cu calificativul „nesatisfăcător”. Acestea au contestat în instanță ordinul Ministerului, iar în urmă cu câteva zile judecătorii le-au dat câștig de cauză celor 3.