Astăzi, în jurul orei 15.00, a avut loc un accident mortal pe DJ 203I, în localitatea Caragiale, comuna Luciu.

Din primele date de la fața locului a reieșit că un autoturism condus pe DJ 203I, din direcția Pogoanele către Cilibia, de către un șofer în vârstă de 50 de ani, din Luciu, a surprins și accidentat mortal o minoră de 6 ani, din aceeași localitate. Minora ar fi coborât dintr-un microbuz, care efectua o cursă regulată de transport persoane, pe partea carosabilă și a fost surprinsă și accidentată de autoturismul condus de bărbatul de 50 de ani.

Conform informațiilor furnizate de Biroul de presă al IPJ Buzău, fetița era însoțită de mama ei.

În cauză se va întocmi dosar penal iar polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

știre în curs de actualizare

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentMarad Concept SRL – NET Plug, drept la replică
Articolul următorBuzoian depistat cu 150 kg de pește în portbagaj