Echipa actuală a Buzăului este formată în jurul a 10 jucători (cei care în lotul prezentat mai jos nu sunt urmați de o echipă) care în sezonul trecut au evoluat la SCM Gloria Buzăuși 15 jucători veniți în această vară sub comanda noului antrenor, Cristian Pustai.

Printre noile achiziții sunt și trei pe care antrenorul i-a avut sub comanda sa la Dunărea Călărași, Wiktorski, Lopez, Cârstocea, însă și pe Ekollo, adus acum de la Petrolul, l-a avut elev la Călărași, acum două sezoane. Tot de la Petrolul a fost adus și columbianul Mondragon. Buzăul continuă tradiția de a fi aduși jucători din Republica Moldova. Acum s-au alăturat echipei portarul Cristian Avram (Petrocub Hîncești) și atacantul Dumitru Rogac (FC Dinamo Auto Tiraspol). Dintre basarabenii avuți în lot în campionatul trecut a mai rămas doar mijlocașul Gheorghe Andronic, după ce, mai nou, Gheorghe Anton și Maxim Iurcu care au plecat cu Ilie Stan la FC Brașov. Alți jucători experimentați aduși sunt Alexandru Munteanu, fost la ASU Poli Timișoara, și argentinianul Pablo Gaitan, fost la Poli Iași, în Liga 1.

Lotul FC Buzău pentru sezonul 2021-2022:

portari: 12. Relu Stoian, 13. Dragoș Horeboiu, 29. Cristian Avram (Petrocub Hîncești);
fundași: 23. Sebastian Ghinga, 19. Călin Toma, 6. Daniel Vîrtej, 21. Bogdan Oteliță (Aerostar Bacău), 4. Kamil Wiktorski (Dunărea Călărași), 17. Keita Modibo (CSM Ceahlăul Piatra Neamț), 14. Ariel Lopez (Dunărea Călărași), 15. Flavius David (FCSB), 16. Radu Zamfir (FC Voluntari);
mijlocași: 2. Ciprian Petre, 10. Gheorghe Andronic, 7. Cristian Ciobanu, 11. Dragoș Lazăr, 5. John Mondragon (Petrolul), 8. Alin Cârstocea (Dunărea Călărași), 20. Serge Ekollo (Petrolul), 24. Pablo Gaitan (Poli Iași), 22. Alexandru Munteanu (Poli Timișoara), 99. Alexandru Neacșu (FCSB), 16. Tudor Oltean (Gaz Metan Mediaș);
atacanți: 98. Adrian Chică Roșă, 9. Dumitru Rogac (Dinamo Auto Tiraspol).

În prima etapă din Liga a 2-a, sâmbătă, 31 iulie 2021, ora 13:30, FC Buzău va juca în deplasare, la Mediaș, cu FC Hermannstadt. Partida va fi arbitrată la centru de Kovacs Szabolcs din Carei. 

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentAvansări în grad la expirarea stagiului minim
Articolul următorCULISELE PUTERII | Raed Arafat, la șapte ani de la tragedia de la Siutghiol: „Urgența nu poate fi făcută sub formă de business”