Extreme în educație. La Marghiloman, toți elevii sunt în clase, la Școala 1 niciun elev nu participă la pregătire

Începând de marți, 2 iunie, elevii de clasa a opta și a douăsprezecea se întorc în bănci, la trei luni de la momentul la care școlile au fost închise din cauza pandemiei de coronavirus. Cursurile care se țin în această perioadă sunt de pregătire în vederea examenelor naționale care vor avea loc în această vară. 

La Buzău, oficialii din Inspectoratul Școlar anunțau săptămâna trecută că 38 la sută dintre elevii din anul terminal de liceu vor participa la pregătire, cu acordul părinților, la fel și 60 la sută dintre copiii de clasa a opta.

Marți dimineață, reprezentanții Inspectoratului Școlar au identificat însă o situație aparte și e posibil să nu fie una singulară. La Școala generală nr. 1 din Buzău, nici un elev de clasa a opta nu va veni la pregătire în clasă, urmând ca orele să fie susținute, în continuare online. Cei care își anunțaseră prezența la cursuri săptămâna trecută s-au retras în ultimul moment, părinții și cadrele didactice stabilind de comun acord că e mai sigur pentru sănătatea copiilor și a cadrelor didactice ca orele să fie susținute tot în mediul virtual, ca și până acum.

La extrema cealaltă se află Liceul Marghiloman unde toți elevii au fost prezenți la ore pentru pregătirea de clasa a XII-a.

„De principiu toate școlile s-au organizat foarte bine, am avut parte și de înțelegere și de sprijin din partea tuturor instituțiilor abilitate. O surpriză plăcută am avut la Liceul Alexandru Marghiloman, unde am constatat că toți elevii au participat la orele de pregătire pentru examenul de Bacalaureat. Conducerea liceului împreună cu cadrele didactice s-au organizat, aveau prezente și în jur de 6 cadre medicale, între grupele de elevi se menținea un timp de 15 minute în care se dezinfectau clasele, iar totul decurgea foarte bine”, ne-a declarat Nela Wamsidel, inspector școlar general adjunct.

O situație privind prezența la cursurile de pregătire, susținute în județul Buzău, va fi raportată de oficialii IȘJ în cea de-a doua parte a zilei.

Articolul precedentBacalaureat 2020. Sesiune specială în iulie pentru elevii cu temperatură mare sau cu probleme de sănătate
Articolul următorJudețul Buzău, sub avertizare de vreme severă