În zilele de 23 și 24 septembrie a.c., în intervalul orar 09.00-12.00, polițiștii de ordine publică din cadrul Poliției municipiului Râmnicu Sărat, împreună cu echipaje de la secțiile arondate şi poliţişti locali, au organizat și executat acțiuni cu caracter pro-activ.

Poliţiştii au desfăşurat acţiuni preventive pe linia menţinerii climatului de siguranţă publică, descurajării celor predispuşi la comiterea de fapte antisociale în perimetrul stradal şi menţinerii cadrului operaţional necesar desfăşurării în condiţii de siguranţă a traficului rutier. S-a acţionat în zona târgurilor şi pieţelor din zona de competenţă.

Efectivele angrenate în acţiune au acţionat pe principalele artere de circulaţie şi în puncte obligatorii de trecere, concomitent cu filtrele rutiere instituite pentru depistarea conducătorilor auto care nu respectă prevederile Codului Rutier.

În total, au fost legitimate peste 90 de persoane, 20 dintre acestea fiind avertizate cu privire la modul de comportare în locurile publice.

Au fost efectuate verificări cu privire la legalitatea documentelor în cazul a peste 70 de autovehicule oprite în trafic şi au fost testatţi cu aparatul etilotest 52 de şoferi.

Totodată, au fost verificate şi societăţi comerciale şi persoane fizice autorizate care îşi desfăşurau activitatea în zonele vizate.

Pentru neregulile constatate au fost aplicate 38 de sancțiuni contravenționale, 32 pentru nerespectarea prevederilor OUG 195/2022 privind circulația pe drumurile publice și 6 pentru nerespectarea Legii 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice. 

Valoarea totală a sancțiunilor a fost în valoare de peste 43.000 de lei.

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentControale ale polițiștilor în mediul rural
Articolul următorControale ale polițiștilor buzoieni la deţinătorii legali de arme şi muniţii