De ani de zile, buzoienii solicita autoritatilor deschiderea unul cabinet stomatologic in cadrul Unitatii de Primiri Urgente. In sfarsit, anunţul a fost făcut de managerul spitalului, Claudiu Damian, care a subliniat că intervenţiile din cabinetul stomatologic de urgenţă vor fi diferite de cele din secţia de Chirurgie Buco-Maxilo-Facială.

”După cum bine ştiţi, în curând o să începem amenajarea extinderii UPU unde avem în plan să punem un cabinet stomatologic de urgenţă dar aşa cum a spus şi doamna doctor Radu Doina asta nu înseamnă că cazurile respective vor fi tratate în urgenţă pentru că după cum v-a descris copiiii cu dizabilităţi care vin să fie trataţi vor avea nevoie de medic anestezist, de internare după, şi cabinetul stomatologic de urgenţă va fi doar pentru urgenţă şi, după, tratarea în ambulatoriu. Este foarte bine de reţinut de la bun început că sunt două probleme diferite”, a declarat Caudiu Damian, manager SJU Buzău.

Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Buzău intră într-un amplu proces de modernizare şi extindere. La parter se vor amenaja noi spaţii de primire pentru bolnavi şi aparţinători iar la subsolul noului imobil se vor amenaja o parcare, vestiare şi magazia UPU.

Articolul precedentMai nou, buzoienii pot ajunge la aeroportul Otopeni cu trenul
Articolul următorSolstiţiu de vară. Astăzi este cea mai lungă zi din an.