HC Dunărea Brăila a terminat sezonul 2020-2021 cu o victorie în fața celor de la SCM Gloria Buzău, echipă care avea asigurată clasarea pe locul 4 și calificarea în cupele europene pentru sezonul următor. Echipa din Brăila, cu Euhen jelesneac pe bancă, și doar cu Zanfirescu și Dache pe teren dintre jucătoarele care vor pleca la alte echipe, au condus tot meciul cu buzoiencele și au avut chiar 7 goluri avans în prima repriză. La final HC Dunărea a câștigat cu 31-29 (17-11), o victorie de palmares care a demonstrat că o echipă formată în majoritate din jucătoare care au jucat mai mult la echipa a doua pot face față și în Liga Națională, iar antrenorul Eugen Jelesneac a demonstrat că nu e mai prejos decât alți antrenori din campionatul românesc.

Brăila a deschis scorul prin tamires și apoi Buzăul a egalat la 1, după ce Iuganu a transformat o aruncare de la 7 metri. Brăila a trecut din nou la conducere după golul marcat de Kanaval, iar în minutul 5 s-a desprins la 3 goluri. În minutul 9, după golul marcat de Ichim, HC Dunărea s-a desprins la 5 goluri, scor 2-7, iar în minutul 12 diferența s-a mărit la 6 goluri, scor 3-9. În minutul 25 Brăila s-a distanțat la 7 goluri, scor 9-16, iar la pauză diferanța a fost de 6 goluri, cu un ultim gol marcat de Zamfirescu, 11-17.

În repriza a doua Gloria Buzău a marcat primele 3 goluri și în minutul 35 a redus handicapul al 3 goluri. Dunărea a marcat prima dată în partea a doua a meciului în minutul 36 prin Kanaval, iar Epureanu a majorat iar diferența la 5 goluri. În minutul 44 Gloria s-a apropiat la două goluri, scor 20-22, după un gol marcat de Subțirică pe contraatac. Brăila a reușit să se distanțeze din nou la 4 goluri, scor 24-28, după două goluri legate marcate de Mădălina Zamfirescu. La scorul de 28-30, Iuganu a încercat o boltă din extremă peste portarul Caraman, dar mingea a trecut pe lângă poartă, ratând astfel șansa de a se apropia la un gol cu un minut înaintea finalului de meci. Safta a marcat apoi pentru Brăila, iar scorul final a fost stabilit de golul marcat de Petruș. 

Pentru SCM Gloria Buzău au marcat: Iuganu -7, Ilie -6, Gavrilă -6, Subțirică -4, Stoleru -2, Janjusevic-2, Petrovic -1, Petruș -1. În poartă Iordache a avut o intervenție reușită, iar Polocoșer a avut 9 intervenții.

Pentru HC Dunărea Brăila au marcat: Udriștioiu -8, Kanaval -7, Zamfirescu -5, Tamires -3, Epureanu -2, Safta -2, Ichim -2, Coteț -1, Dache -1. În poarta Brăilei, Șerban a avut 9 intervenții reușite. 

SCM Gloria Buzău a terminat acest sezon de Liga Florilor pe locul 4, cu 53 de puncte. HC Dunărea Brăila a terminat pe locul 8, cu 43 de puncte, la egalitate cu Gloria Bistrița, dar ardelencele au avut avantajul rezultatelor din meciurile directe. 

 

Sursa: Realitatea de Braila