Au fost impuse restricții în două comune buzoiene, din cauza numărului mare de infectări.

Este vorba despre comunele Chiojdu și Bălăceanu, unde DSP a stabilit că a fost depășită incidența de 1,5/1000 de locuitori. În Chiojdu, rata de infectare este de 1,55 la mia de locuitori, iar în Bălăceanu este de 1,93 la mia de locuitori.

„Prin urmare, au fost dispuse următoarele măsuri, care se vor aplica începând cu data de 29.10.2020:

– organizarea şi desfăşurarea activităţii în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte este permisă, cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spaţiului;

– interzicerea organizării şi desfăşurării spectacolelor de tipul drive-in, precum și desfășurării în aer liber a spectacolele, concertelor, festivalurilor publice și private sau a altor evenimente culturale;

– activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, este permisă fără a depășii 30% din capacitatea maximă a spațiului în intervalul orar 6:00 – 23:00.

– activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau a altor unități de cazare este permisă fără a depășii 30% din capacitatea maximă a spațiului în intervalul orar 6:00 – 23:00;

– activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este permisă fără a depășii 30% din capacitatea maximă a spațiului;

– măsurile stabilite vor fi aplicate pentru o perioadă de 14 zile de la data adoptării prezentei hotărâri, cu evaluare la finalul acestei perioade”, a comunicat Prefectura Buzău.

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentFocare de pestă porcină în trei comune
Articolul următorVineri, ora 18:00 – Cristian Rizea: Unde se retrăgeau cei mai puternici oameni din țară pentru a plănui prăduirea banilor românilor