Cadavrul mumificat al unei femei necunoscute, găsit abandonat într-un cavou
Criminaliştii buzoieni au fost puşi în alertă, zilele trecute, de un apel la 112 care anunţa existenţa unui cadavru mumificat într-o criptă din cimitirul Dumbrava, aşezat pe o masă şi acoperit doar cu un cearşaf. Fusese descoperit de unul dintre proprietarii cavoului, vineri după-amiază, după ce a deschis lacătul incintei mortuare cu gândul să facă ordine.
Poliţiştii au început imediat o anchetă, întrucât indiciile arătau o posibilă profanare de morminte. Au aflat că trupul mumificat aparţine unei femei care a murit în urmă cu aproape trei decenii şi că locul ei nu era în cripta în care a fost găsită.
Poliţiştii de la investigaţii criminale au căutat, în prima fază, cavourile în care s-au făcut recent înmormântări. Între timp, cadavrul femeii a fost ridicat din cimitir şi transportat la morga Serviciului de Medicină Legală pentru a fi examinat.
Luaţi la întrebări, groparii din Dumbrava şi-au amintit că fuseseră plătiţi, în urmă cu mai multe luni, să mute un cadavru dintr-un cavou în altul, la cererea aparţinătorilor.
Poliţiştii au aflat ulterior că trupul femeii a ajuns în cripta în care a fost găsită, la cererea unuia dintre proprietarii incintei mortuare. Acesta le-a spus anchetatorilor că a obţinut în toamna anului trecut toate aprobările necesare deshumării rudei care a murit la începutul anilor ’90, demers care trebuia să includă depunerea într-o alt criptă, într-o nişă ce trebuia închisă cu zid. Cadavrul a fost abandonat însă pe o masă, în mijlocul cavoului.
Cel care a solicitat mutarea cadavrului a omis să-şi anunţe şi celelalte rude cu drepturi asupra locului de veci, astfel ajungându-se la situaţia de a fi alertată poliţia şi de a ”plimba” corpul mumificat între cimitir şi Serviciul de Medicină Legală. Ancheta este în derulare.