Deputatul Gabriel Avrămescu, care este și președintele organizației județene a PNL Buzău, le cere public primarului municipiului Buzău, Constantin Toma şi preşedintelui Consiliului Judeţean Buzău, Petre Emanoil Neagu să se delimiteze de primarul municipiului Chişinău, Ion Ceban, ale cărui proiecte le-au susţinut în ultimii ani cu bani de la bugetele locale.

Solicitarea deputatului liberal vine în contextul în care un raport al Trezoreriei Statelor Unite ale Americii, citat de presa internaţională, arată că partidul Mişcarea Alternativa Naţională din care face parte primarul Chişinăului, Ion Ceban, ar fi finanţat de ruşi pentru a destabiliza Republica Moldova.

„Trezoreria Statelor Unite ale Americii confirmă că primarul Chișinăului și partidul său sunt creația lui Putin și a acoliților săi cu scopul de a destabiliza Republica Moldova. Autorităţile locale şi judeţene au finanţat constant din banii buzoienilor, în ultimii doi ani, proiectele acestui personaj susţinut de regimul criminal de la Moscova. În loc să reparăm drumul spre Lopătari, să facem parc industrial pentru atragerea de investitori, să găsim bani pentru creşterea burselor pentru elevi, cei care conduc judeţul Buzău au alocat 500.000 de euro pentru primăria lui Ceban. Din respect pentru buzoieni, solicit public delimitarea autorităţilor locale şi judeţene din Buzău de acest personaj şi de partidul său şi explicaţii cu privire la nenumăratele vizite găzduite de acesta în Republica Moldova”, a scris Gabriel Avrămescu pe Facebook.

Subiectul a fost comentat, vineri seară, şi de liderul PSD Marcel Ciolacu, dar şi de preşedintele Consiliului Judeţean Buzău Petre Emanoil Neagu care a semnat anul trecut înfrăţire a Consiliului Judeţean Buzău cu municipiul Chişinău.

”Nu am văzut acest document şi ca atare nu aş vrea să comentez înainte să văd. Faptul că primarul municipiului Buzău şi preşedintele Consiliului Judeţean Buzău au ajutat românii din Chişinău au făcut foarte bine. Îi felicit pentru faptul că au finanţat anumite obiective din Chişinău. În Republica Moldova trăiesc români, iar statul român în acest moment ajută cu energie şi gaze Republica Moldova şi foarte bine face. Cetăţeni care stau în Chişinău sunt ajutaţi de statul român cred că e o întrebare tendenţioasă şi o ducem aplicată pe o anumită persoană. Haideţi să vedem datoria şi obligaţia noastră ca români să-i ajutăm pe românii din Moldova. Domnu Neagu nu ajută persoane fizice, ajută o comunitate la fel cum statul român ajută o ţară”, a spus liderul PSD Marcel Ciolacu.

La rândul său preşedintele CJ Buzău, Petre Emanoil Neagu, a declarat că administraţia judeţeană nu îl sprijină pe Ion Ceban ci are un acord de înfrăţire cu municipiul Chişinău.

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentVal de aer tropical peste România în luna noiembrie
Articolul următorToți oamenii președintelui Băsescu. Epoca Grindeanu, la apus. Euroconstruct, afaceri dubioase pe banii românilor. Furăciunea de la Autostrada Transilvania, devoalată