E un timp mai bun decât recordul mondial, dar nu va fi omologat, anunță Eurosport România. Doar în contextul în care ar fi fost în primul schimb românul ar fi devenit din nou deținătorul recordului mondial.
România s-a calificat cu al 3-lea timp în finala probei de 4×100 metri liber, după ce David Popovici a dat iar o reprezentație de gală. Aur european aseară, cu 46.88 secunde (al 3-lea timp din istorie), sportivul de 19 ani a tras ștafeta de 4×100 după el pentru un loc în finala probei.
Tricolorii erau pe 6 după 3 schimburi, când Popovici a intrat în bazin, dar au reușit să recupereze enorm, fiind la un pas să își câștige seria. Am încheiat în cele din urmă pe 2, la 7 sutimi de Croația, după ce Popovici a înotat suta în 46,66 secunde.
România a terminat în 3:14.20, doar Serbia, marea favorită la aur și Croația, obținând timpi mai buni. Ca atare, țara noastră are șanse la o medalie istorică, nimeni și nimic neputându-l opri, aparent, pe David Popovici.
Timpii obținuți de români, în ștafeta de 4×100 metri liber:
Patrick-Sebastian Dinu (49,05 secunde)
Alexandru-Richard Szilagyi (49,63 secunde)
Mihai Gerfely (49,86 secunde)
David Popovici (49,66 secunde)
Echipele calificate în finală:
1. Serbia – 3:13.47
2. Croația – 3:15.13
3. România – 3:15.20
4. Germania – 3:15:24
5. Grecia – 3:15.59
6. Polonia – 3:15.65
7. Suedia – 3:17.44
8. Israel – 3:17.64
Deși a înregistrat un timp superior recordului mondial, performanța lui Popovici nu va fi omologată ca atare. El ar fi trebuit să fie în primul schimb al ștafetei pentru ca timpul obținut să fie luat în calcul, așa cum s-a întâmplat cu Pan Zhale, cel care a stabilit noul record mondial (46,80 secunde) tot într-o ștafetă.
Cert e că David scoate timpi fabuloși și e doar o chestiune de timp până va avea din nou în dreptul numelui lui cea mai bună performanță din istorie. Sperăm că acest lucru se va întâmpla la Paris, unde Popovici poate să ne aducă două medalii istorice de aur.
„Am fost foarte aproape (n.r. de recordul mondial) şi nu mă aşteptam la asta, dar cred că ar trebui să am mai multă încredere în mine. Când am auzit că mi-a fost doborât recordul, am vrut să vin din ce în ce mai aproape de noul record, poate chiar să îl depăşesc în viitor„, a declarat David Popovici.
SURSĂ: Eurosport România