Sportul Chiscani a încheiat sezonul competițional 2021-2022 cu o înfrângere, scor 1-3 (0-2), pe teren propriu, în partida cu CSM Rm. Sărat. În turul play-out-ului echipa din Chiscani a câștigat cu 1-0 în deplasare, cu toate că din minutul 77 a evoluat cu un jucător mai puțin.

În minutul 13, Ștefan Crețu i-a pasat lui Socol care a deschis scorul. Un minut mai târziu, Pâslaru a centrat de pe stânga, iar Crețu a dublat avantajul echipei vizitatoare, min. 14, 2-0. Însă ar fi putut fi 3-0 pentru CSM Râmnicu Sărat dacă în primul minut Tunea nu avea o intervenție foarte bună în fața lui Crețu.

Sportul putea reduce din handicap prin Potor, în minutul 23, dar acesta a șutat din 7-8 metri total imprecis, iar Stroe, în minutul 24, a trimis din 8 metri în brațele portarui. În minutul 32, Mohoriță a centrat în fața porții dar Stroe nu a reușit să lovească mingea cu capul, iar Tarozzi a șutat la rădăcina barei, însă Toader a respins mingea în corner. 

CSM Râmnicu Sărat a ripostat prin două contraatacuri, însă Crețu, în minutul 40 a trimis mingea în transversală, apoi Pâslaru a șutat în bara din dreapta a porții lui Tunea.

La două minute de la reluare, după o centrare perfectă a lui Tarozzi din lovitură liberă, Stroe a ratat din 3-4 metri. În minutul 77, după un corner al oaspeților, Tunea a avut un reflex salvator la șutul lui Ceaușel. În minutul 79, după o pasă în adâncime a lui Pâslaru, Tîrîlă a dus scorul la 3-0 pentru CSM Râmnicu Sărat. Sportul Chiscani a reușit să înscrie golul de onoare în minutul 85, din penalty, prin Mororiță.

Sportul Chiscani: Tunea – G. Ioniță (min. 18: Potor), M. Pascu, Sima, Dănăilă – Mohoriță, Iancu, Iacob, Tarozzi (min. 75: Scarlat) – Izvoranu (min. 69: Cozman), Stroe (min. 69: Petrescu).

CSM Rm. Sărat: Toader – Surugiu, M. Ioniță, Ceaușel, Pasa, Ionescu, Oprea, Pîslaru, Constantinescu, Socol, Crețu. Au mai intrat: Tîrîlă, Roman, Tănase, Cîrjan, Neacșu.  

În urma acestei înfrângeri, Sportul Chiscani, cu doar 9 puncte, încheie turneul play-out pe locul al 6-lea, în Seria a II-a din Liga a 3-a și a retrogradat. CSM Rm. Sărat a terminat pe locul 3, în play-out, cu 37 de puncte.

Articolul precedentSCM Gloria Buzău a învins cu 37-28 pe Știința București și a terminat pe locul 5 în Liga Florilor
Articolul următorDusan Uhrin Jr, după retrogradarea cu Dinamo: „Sunt foarte trist şi dezamăgit, e o situaţie incredibilă”