Fostul ministrul de Externe consideră că România îndeplinește din 2009 toate cerințele pentru intrarea în Spațiul Schengen, însă aceasta nu a avut loc până acum pentru că decizia este una politică și aparține statelor membre.

„Ca să fii membru Schengen trebuie să aplici un set de măsuri. Pe care România le-a implementat. Deci, decizia e una pur politică. În decembrie se face și consiliul european pe Justiție și Afaceri Interne, la Bruxelles. Dacă până atunci România nu indentifică problemele la celelalte state membre, atunci avem o problemă. În 2012 am spus că Mecanismul de Cooperare și Verificare (MCV) nu are bază legală și i-am întrebat pe colegii europeni de ce nu au încredere că putem să ne facem și singuri un astfel de mecanism. Ne facem singuri evaluarea sistemului judiciar și după accea o discutăm cu colegii din Europa. Dacă așteptăm evaluări generice, riscăm să avem un deznodământ la fel de negativ. Acum 8 ani au venit să ne controleze niste grupuri, iar de atunci nu au fost decât obiecții ale altor state membre legate de sistemul judiciar. Responsabilitățile le îndeplinim. În 2009 Olanda a fost de acord, deci atunci MCV era bun”, a declarat Cristian Diasconescu în emisiunea „Culisele Statului Paralel”.

Articolul precedentCu drag despre România | Crâmpeie din istoria județului Giurgiu
Articolul următorCercetat pentru tentativă de omor în Elveția