Procurorul de caz de la Parchetul de pa lângă Tribunalul Buzău a cerut prelungirea măsurii arestului preventiv cu încă 30 de zile, pe numele lui Cosmin Dan, cererea fiind admisă

Procurorul de caz de la Parchetul de pa lângă Tribunalul Buzău a cerut prelungirea măsurii arestului preventiv cu încă 30 de zile, pe numele lui Cosmin Dan, iar judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Buzău a admis cererea. A fost dispusă astfel prelungirea mandatului, de pe 26 martie până la data de 24 aprilie.

Decizia nu este definitivă şi poate fi contestată în 48 de ore de la comunicare, contestaţia urmând să fie judecată la Curtea de Apel Ploieşti.

Cosmin Dan, în vârstă de 21 de ani, se află în arest din data de 24 februarie, la o zi după ce şi-a incendiat fosta iubită, fiind cercetat pentru omor calificat.

Trupul tinerei Valentina Nica, de 21 de ani, a fost găsit carbonizat în dimineaţa zilei de 23 februarie, în locuinţa sa dintr-un bloc de pe Bulevardul Nicolae Bălcescu, descoperirea fiind făcută de pompierii solicitaţi să stingă incediul care cuprinsese imobilul. Victima ar fi fost agresată de Cosmin Dan, principal suspect în acest caz.

 

Articolul precedentÎncă un accident, pe DN2E85
Articolul următorVideo Traficanți de droguri, prinși de polițiștii buzoieni