Silviu Roșioru și-a cerut  public scuze buzoienilor, după incidentul de vineri

După ce a avut o dispută verbală și a fost la un pas să se ia la bătaie cu un alt consilier, alesul PSRO Silviu Roșioru le cere scuze buzoienilor pentru comportamentul său. De asemenea, regretă și cuvintele grele adresate consilierului PSD Alexandru Dunel, cu care, la sfârșitul săptămânii trecute, a avut un conflict fără precedent în Consiliul Local Municipal.

Un dialog tăios între cei doi a degenerat la finalul ședinței extraordinare de vineri, protagoniștii aruncându-și cuvinte grele. Au ost chiar la un pas să se ia la bătaie, dar viceprimarul Andrei Neder a intervenit pentru a-l liniști pe consilierul PSRO.

Astăzi, printr-un comunicat de presă, Silviu Roșioru, își exprimă regretul față de cele întâmplate.

…reacția mea ulterioară, după terminarea ședinței publice, nu a fost cea cuvenită, și anume de a-i adresa cuvinte care nu trebuiau spuse, fapt pentru care regret că am dat frâu liber unei tensiuni nervoase într-o instituție în care aleșii locali ar trebui să aibă schimburi benefice de idei, discuții libere și luări de poziție, atât pentru modernizarea orașului cât și pentru ridicarea nivelului de trai al buzoienilor. Din acest motiv, îmi cer scuze față de cetățenii orașului  nostru, față de oamenii care m-au ales, dar și celor care au fost nevoiți să asiste la aceste întâmplări  nefericite pentru mine.”, a declarat alesul municipal. În plus, a ținut să aibă un mesaj și față de consilierul Alexandru Dunel.

”Socotesc că este obligația mea morală să-mi cer iertare publică și față de d-nul Dunel și să-i asigur pe buzoieni că astfel de evenimente nu vor mai avea niciodată loc. Am candidat pentru acest mandat de consilier pentru a fi un sprijin pentru cetățenii mei și nu pentru a deveni subiect negativ de presă. Cu speranța că oamenii vor pricepe corect ceea ce vreau să transmit, închei prin a-mi lua angajamentul ca lucrurile pe care le-am promis buzoienilor să fie duse la bun sfârșit, indiferent de câte piedici îmi vor fi puse în cale și indiferent de interesele unora sau altora.”, a conchis alesul municipal.

 

Articolul precedentVictorie entuziasmantă a Gloriei, în meciul cu CSM Craiova
Articolul următor11 șoferi băuți, scoși din trafic de polițiștii buzoieni