Marți, 25.05.2021, CNAIR a inițiat procedura de achiziție publică a contractelor de EXECUȚIE LUCRĂRI AUTOSTRADA PLOIEȘTI – BUZĂU, prin transmiterea documentație de atribuire către ANAP în vederea verificării.

Vestea bună a zilei: Licitația pentru primul tronson din A7, cei 63km dintre autostrada A3 (Dumbrava) și Buzau, trimisă la ANAP! Astăzi a fost încărcată pe sistemul de licitații publice, documentația A7 Ploiești (Dumbrava)-Buzău, pentru validarea de către Agenția Națională de Achiziții Publice. După validarea de către ANAP, licitația va fi publică pe SICAP pentru depunerea de oferte. Subliniez că licitația este pentru EXECUȚIA LUCRĂRILOR adică efectiv construire. Proiectul tehnic de execuție este deja făcut și este parte din documentația de licitație. Asta înseamnă că imediat după semnarea contractului, constructorul va putea intra în teren. Termen de execuție a lucrărilor: 20 de luni.”, a anunțat miercuri, 26 mai 2021, Cătălin Drulă, ministrul Transporturilor și Infrastructurii.

Precizăm că sectorul de autostradă vizat este împărțit în 3 loturi:
LOT 1 Dumbrava – Mizil, km 0+000 – km 21+000;
LOT 2 Mizil – Pietroasele, km 21+000 – km 49+350;
LOT 3 Pietroasele – Municipiul Buzău, km 49+350 – km 63+250.

În cadrul acestor contracte urmează a fi executate 42 de poduri și pasaje.

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentFlorin Cîțu a prezentat PNRR în Parlament: „Dacă nu finalizăm proiectele, pierdem BANII. Acest plan nu înseamnă reducerea veniturilor și a pensiilor” – VIDEO
Articolul următorHeart of RoBots și WALL-E’S FRIENDS premiate la FIRST LEGO League Challenge sezonul 2020-2021