Consiliul Local Municipal Buzău a votat ieri hotărârea pentru organizarea referendumului în vederea consultării cetățenilor din Municipiul Buzău privind modificarea limitei teritoriale a Unității Administrativ Teritoriale Municipiul Buzău, în sensul integrării Unității Administrativ Teritoriale Comuna Țintești în perimetrul administrativ al Unității Administrativ Teritoriale Municipiul Buzău.

Cu ocazia referendumului, cetățenii sunt chemați să se pronunțe prin DA sau NU la următoarea întrebare: ”Sunteți de acord cu unirea comunei Țintești cu municipiul Buzău?” Prin această hotărâre s-a stabilit ziua de duminică, 03 octombrie 2021, ca dată a desfășurării referendumului.

Cu 17 voturi pentru (ale consilierilor PSD și consilierului PMP, Liviu-Laurențiu Roșioru), 5 abțineri si un vot împotrivă, proiectul a trecut în Consiliul Local Municipal Buzău. O ședință similară a avut loc, miercuri, și în Consiliul Local Țintești. Acolo, toți cei 13 consilieri locali și-au dat votul pentru organizarea referendumului la aceeași data.

Printre cei care au luat cuvântul a fost și deputatul USR-PLUS Emanuel Ungureanu, prezent în sala de ședințe. 

Parlamentarul s-a poziționat diferit de liderii USR-PLUS de la Buzău, anunțând că susține refendumul, ca fiind un proiect benefic comunității, așa cum speră că primarul Constantin Toma va susține, în aceeași idee, proiectul lansat de deputatul USR-PLUS, privind construirea unui spital municipal la Buzău. Mai mult, Emanuel Ungureanu a anunțat că în campania pentru referendum va ieși în stradă și va susține proiectul mergând din casă în casă pentru a informa cetățenii despre avantajele acestei uniri.

”Vreau să vă spun că și eu voi veni la Buzău și susțin acest refendum pe stradă, poartă cu poartă,  casă cu casă, bloc cu bloc. Eu sunt în Buzău temporar și am promis acestei comunități că vom face lucruri pentru ei, împreună cu colegii din USR-PLUS, împreună cu colegii din PSD, din PNL. Facem lucruri pentru comunitate. Nu este campanie electorală. Este un proiect comunitar”, a spus Emanuel Ungureanu.

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentBuzoian surprins de polițiștii locali când sustragea motorină din TIR-ul pe care lucra
Articolul următor„Buzăul lui Marghiloman” este un festival care cinstește memoria lui Alexandru Marghiloman