Șase cetăţeni libanezi cu vârste cuprinse între 38 şi 64 de ani au fost prinși de polițiștii buzoieni la braconaj.

Poliţiştii din cadrul Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase au acţionat pe raza fondului cinegetic nr.51 Amara, pentru verificarea modului de organizare şi desfăşurare a unor acţiuni de vânătoare.

În timpul desfăşurării activităţilor specifice, pe raza fondului de vânătoare, au fost identificate două autovehicule, iar în urma legitimării ocupanţilor s-a stabilit că este vorba despre şase cetăţeni libanezi cu vârste cuprinse între 38 şi 64 de ani, vânători, care erau însoţiţi şi de organizatorul partidelor de vânătoare un buzoian de 46 de ani.

În urma verificării documentelor, organizatorul a prezentat trei autorizaţii de vânătoare în grup restrâns, emise de gestionarul fondului cinegetic, din conţinutul cărora a rezultat faptul că în ziua de 3 septembrie a.c., cetăţenii libanezi au recoltat trei exemplare din specia „guguştiuc” şi opt exemplare din specia „turturică”.

În urma verificărilor efectuate, în cele două autovehicule au fost găsite, împuşcate, 74 exemplare din specia „turturică”, din care 66 exemplare nu erau înscrise în nicio autorizaţie de vânătoare.

Valoarea prejudiciului creat este 1782 euro.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „braconaj” faptă prevăzută şi pedepsită de art. 42 alin. 1 lit „b” şi alin.2 lit. „a” din Legea 407/2006 legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic şi „fals în înscrisuri sub semnătură privată” faptă prevăzută şi pedepsită de Codul Penal.

Totodată, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor şapte arme de vânătoare, 968 bucăţi cartuşe de vânătoare şi cele 66 exemplare din specia „turturică”.

Articolul precedentClădirea Bazarului va fi folosită ca sediu secundar al municipalității
Articolul următorVideo | Tir răsturnat, pe variantă