În perioada 12 – 14 noiembrie a.c., peste 150 de poliţişti, jandarmi şi polițiști locali, precum şi reprezentanţi ai celorlalte instituţii cu atribuţii de control au desfășurat acțiuni în sistem integrat, în vederea limitării răspândirii COVID-19.

Astfel, în weekend pe raza județului Buzău au fost efectuate peste 20 de acțiuni punctuale în medii de interes public, precum restaurante, fast-food-uri, terase, centre comerciale, spații de cazare, gări, autogări etc., pentru prevenirea răspândirii infecţiilor cu virusul Sars-CoV2, menţinerea unui climat optim de ordine şi siguranţă publică şi verificarea respectării normelor legale aplicabile în contextul prelungirii stării de alertă .

Au fost verificate peste 70 de societăţi comerciale şi legitimate 600 de persoane. În urma controalelor în trafic, poliţiştii rutieri au oprit şi verificat în trafic peste 30 de mijloace de transport în comun.

Totodată, au fost verificate şi controlate peste 3000 de persoane aflate în carantină/izolare la domiciliu.

Pentru abaterile constatate au fost aplicate 55 de sancţiuni contravenţionale conform Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru pevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, în valoare totală de 18.500 de lei

În timpul desfășurării activităților în sistem integrat, echipajele de jandarmi au depistat doi bărbați care au prezentat certificate în format digital aparținând altor persoane, folosindu-se de acestea pentru a li se permite accesul în incinta unor agenții de pariuri.

”Au fost întocmite actele de sesizare pe numele celor doi buzoieni, sub aspectul  săvârșirii infracțiunilor de „Fals privind identitatea” și „Uz de fals”, iar documentele au fost predate Poliției Municipiului Buzău pentru continuarea cercetărilor. În continuare, principalul obiectiv al acţiunilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău în contextul pandemiei vizeză protejarea sănătăţii buzoienilor. Poliţiştii se află permanent la datorie şi vor interveni cu fermitate în toate situaţiile în care legea este încălcată. Astfel de acțiuni vor fi desfășurate în continuare pe raza județului Buzău.” au precizat polițiștii buzoieni.

ImagineImagine

 

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentApelul primarului din Lopătari către personalul din școlile din comună
Articolul următorReţinut pentru furt de auto în scop de folosință și conducere fără a deține permis de conducere