Joi, 30 martie a.c., în urma materialului probator administrat, poliţiştii de proximitate din cadrul Poliţiei municipiului Buzău, au reţinut pentru 24 de ore un bărbat, în vârstă de 33 de ani, din Buzău, pentru încălcarea ordinului de protecţie, violare de domiciliu și amenințare.

Din cercetări a reieşit că, în cursul zilei de joi, bărbatul a fi pătruns fără drept în locuința mamei sale din Buzău, unde a provocat un scandal, amenințând cu un obiect contondent, contrar celor dispuse în cadrul ordinului de protecţie emis în luna martie a.c de către instanța de judecată.

 Poliţiştii l-au depistat pe agresor în curtea imobilului din Buzău şi l-au condus la poliţie.

Pe bază de ordonanță, polițiștii l-au reținut pe agresor pentru o perioadă de 24 ore sub aspectul săvârșirii infracțiunilor nerespectarea hotararii judecatorești privind ordinul de protecție, violare de domiciliu și amenințare, urmând a fi prezentat unității de parchet pentru a dispune cu privire la măsura preventivă.

 

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentO șoferiță de 52 de ani a părăsit partea carosabilă și a intrat cu mașina în gardul și anexa unui imobil din localitatea Oreavul, județul Buzău
Articolul următorRâmnicean depistat băut la volan, dar și cu permisul suspendat