De luni, municipiul Buzău va avea încă patru cetățeni de onoare. Printre ei se numără și actorul Dan Puric, aflat recent la Buzău în cadrul unui festivalul de teatru.

În ședința Consililui Local Municpal de luni, 21 octombrie 2019, aleși vor dezbate, printre altele, acordarea titlului de „Cetățean de Onoare” al municipiului celor patru buzoieni cu merite deosebite: dr. Sorina Popescu, prof. univ. dr. Nicolae Istudor și ing. Sorin Harabagiu.

Fiu al medicilor loan şi Lorica-Victoria Puric, care lucrau la Spitalul din Nehoiu, Dan Puric urmează cursurile Liceului de Arte Plastice „Nicolae Tonitza” din Bucureşti, iar în anul 1985 absolvă Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale” din Bucureşti. În perioada 1985-1988 a fost actor la Teatrul „Mihai Eminescu” din Botoşani, iar din 1988, la Teatrul Naţional din Bucureşti.

A fost distribuit în numeroase piese atât la teatrul unde este angajat, cât şi la Teatrul „C. I. Nottara”, după ce timp de opt-nouă ani a realizat roluri episodice şi secundare. Între rolurile importante menţionăm pe cele din piesele: Omul care a văzut moartea şi Mihai Eminescu. Distribuit în 1983 in filmul Prea cald pentru luna mai; Acasă; Salutări de la Agigea; O vară cu Mara; Un studio în căutarea unei vedete; Vacanţa cea mare;

Tinereţe frântă (Broken Youth, 1990, o coproducţie româno-sărbă). În stagiunea 1998-1999, semnează scenariul şi regia piesei Toujours l’amour, in care a jucat alături de soţia sa, Carmen Ungureanu. A efectuat turnee la Botoşani, Arad, în Bulgaria, Sofia – Festivalul de Teatru Balcanic pentru Tineret SUA, Canada 1998); Marsilia, Nisa, Paris, Varşovia, Madrid-El Escorial, Seul, Londra- Festivalul Gate, Menden — Germania (1999). A primit Premiul Secţiei Române a Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru. În aceeaşi stagiune a mai jucat în piesa „De partea cui eşti?” de Ronald Harwood.

La începutul acestei luni, actorul Dan Puric s-a aflat la Buzău, în cadrul festivalului de teatru „Chișinău pentru Buzău”. Propunerea de conferire a titlul de „Cetăţean de Onoare al municipiului Buzău” celor patru buzoieni cu merite deosebite va fi supusă spre aprobare Consiliului Local al Municipiului în ședința ordinară din 21 octombrie.

Articolul precedentDeputat buzoian rămas fără permis de conducere din cauza vitezei excesive. Ce surpriză au avut polițiștii?
Articolul următorBogdan Dinu se întoarce în ring !