În ultima săptămână au fost stinse un număr de 30 de focare pestă porcină africană (PPA) din gospodăriile populației, iar în data de 28.10.2021 mai sunt active 585 de focare de PPA, dintre care 21 de focare în exploatații comerciale și 3 focare în exploatații comerciale de tip A, fiind afectate un număr de 376.938 de porcine (animale afectate din focarele active).

Județul Buzău se află pe locul 3 în topul județelor cu cele mai multe focare active de pestă porcină. Potrivit ANSVSA, Ialomița ocupă primul loc, cu 208 focare active, urmat de Teleorman, cu 111 focare, iar Buzăul ocupă locul 3 în clasamentul național , cu 40 de focare active. În ultima săptămână, din cele 30 de focare noi raportate la nivel național, trei sunt din județul Buzău. În ultima săptămână în județul Buzău au fost stinse două focare de Pestă Porcină Africană. 

De la prima semnalare a prezenței virusului PPA în România, pe data de 31 iulie 2017 și până în prezent, au fost diagnosticate 5.895 de cazuri la mistreți în 41 de județe. În conformitate cu prevederile europene, cazurile la mistreți se sting după cel puțin 2 ani de la apariția lor. În județul Buzău au fost 28 de mistreți găsiți morți și 87 de mistreți au fost vânați. 

Doar în județul Buzău, din cauza pestei africane, au fost sacrificate aproximativ 18.000 de suine, care proveneau fie din gospodăriile oamenilor, fie din marile ferme, care, urmare a acestei situații, riscă, în preajma sărbătorilor de iarnă, să fie imposibilitatea de a mai vinde porci. Din cauza acestei situații, dar și a scumpirilor din ultima perioadă, specialiștii DSVSA se așteaptă ca în perioada următoare să asistăm la o explozie a prețurilor la carnea de porc.

 

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentBilanț coronavirus 29 octombrie: 12.474 cazuri noi și 481 decese
Articolul următorRomânia a depășit, în premieră, Ungaria la PIB-ul pe cap de locuitor