În ziua de 13 ianuarie a.c., poliţiştii din cadrul Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase au acţionat pe raza fondurilor cinegetice din judeţul Buzău, pentru verificarea modului de organizare şi desfăşurare a unor acţiuni de vânătoare.

În timpul desfăşurării activităţilor specifice, pe unul dintre fondurile de vânătoare verificate, în extravilanul localităţii Valea Nucului, a fost depistat un bărbat de 52 de ani, din Berca, în timp ce desfăşura activităţi de vânătoare fără respectarea condiţiilor legale şi fără completarea autorizaţiei de vânătoare în rubrica aferentă exemplarelor de vânat recoltate. Totodată, asupra acestuia a fost găsită şi muniţie pentru care nu era autorizat.

Polițiștii au ridicat în vederea cercetărilor o armă de vânătoare cu alice deţinută legal, două cartuşe de vânătoare deţinute fără drept şi opt cartuşe de calibrul 16.

Exemplarele vânate, două păsări din specia fazan, au fost ridicate şi predate reprezentanţilor Asociaţiei Judeţene a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi Buzău.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de braconaj şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, fapte prevăzute şi pedepsite de Legea 407/2006 a vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic şi art. 342 din Codul Penal.

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentBilanț coronavirus 14 ianuarie:3.525 de cazuri noi și 66 decese
Articolul următorControale privind legalitatea transportului de material lemnos