În ziua de 29 iunie a.c., poliţiştii de investigaţii criminale au depistat principalul bănuit de furt din auto. Fapta a fost sesizată în ziua de 22 iunie a.c., de către persoana vătămată un tânăr de 25 de ani, din municipiul Buzău.

Din cercetări s-a stabilit faptul că în ziua de 22 iunie a.c., bănuitul, un bărbat în vârstă de 36 de ani, din Buzău, ar fi profitat de faptul că păgubitul a lăsat autoutilitara nesupravegheată şi neasigurată pe o stradă din municipiul Buzău şi ar fi sustras din mașină un telefon mobil.

Faţă de bărbat a fost luată măsura reţinerii pentru 24 de ore, iar astăzi, 30 iunie, a fost prezentat Parchetului în vederea luării unei măsuri preventive.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt, iar poliţiştii continuă cercetările în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale a bănuitului.

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentMăsuri dispuse de Prefectura Buzău în perioada zilelor caniculare.
Articolul următorÎn județul Buzău, promovabilitatea la Evaluarea Naționaă după contestații este de 83%