Avocatul Poporului este pe cale de a schimba o prevedere, considerată abuzivă, din regulamentul de ordine interioară de la un liceu din Buzău.

Este vorba despre regula potrivit căreia un elev nu mai este lăsat la orele din acea zi, dacă întârzie nejustficat la program. O anchetă a fost demarată la Liceul “Alexandru Marghiloman”, după ce un elev nu a mai fost lăsat să participe la ore, pentru că a venit lașcoală după ora 8:00.

După ce au aflat din presă despre acest caz, reprezentații Avocatului Poporului s-au autosesizat și au mers la Liceul “Alexandru Marghiloman”, unde au efectuat o cercetare.

Potrivit oficialilor de la Avocatul Poporului, prin împiedicarea elevului de a mai merge la celelalte ore, se ridică problema încălcării dreptului la educație.

Drept urmare, regulamentul de ordine interioară va fi modificat, în așa fel încât să nu mai existe astfel de situații.

În perioada următoare, Liceul Alexandru Marghiloman va primi și o recomandare de la Avocatul Poporului, cu privire la măsurile ce trebuie luate pentru ca dreptul la educație să fie respectat în prevederile regulamentului de ordine interioară.

Articolul precedentContinuă achizițiile, handbal. Gloria a transferat-o pe Yulia Khavronina
Articolul următorMăsuri de întâmpinare a anotimpului rece. Fără sare pe asfalt