Surse neoficiale au precizat că verdictul va înclina spre varianta “fără discernământ”, soluție care poate fi contestată de procurori, prin solicitarea unei contra-expertize. 

Au trecut cinci luni de la tragedia de la Spitalul Săpoca, unde un pacient a ucis 7 bolnavi din două saloane, iar alți 6 internați au suferit leziuni grave în urma episodului de furie al individului de 38 de ani. Încă se așteaptă rezultatul expertizei neuropsihiatrice, în urma căreia specialiștii vor stabili dacă autorul a avut sau nu discernământ în momentul comiterii atrocităților. Surse neoficiale au precizat că verdictul va înclina spre varianta “fără discernământ”, soluție care poate fi contestată de procurori, prin solicitarea unei contra-expertize.

Între timp, Avocatul Poporului a dat publicității un raport în urma verificărilor efectuate la Spitalul Săpoca. În document se precizează că tragedia s-a produs pe fondul lipsei de personal de supraveghere directă a pacienților, cu mențiunea, însă, că “spitalul avea în dotare camere video, în toate secțiile, pentru holuri, precum și în camerele în care erau pacienți care necesitau supraveghere permanentă, monitorizarea pacienților fiind efectuată din cabinetele medicale de către personalul medical aflat în tură”.

Raportul mai scoate la iveală și alte probleme pe secțiile Spitalului de Neurpsihiatrie din Săpoca, în majoritate de natură organizatorică.

Articolul precedentCirculaţia rutieră pe podul Marghiloman, redeschisă astăzi
Articolul următorDupă trei zile de verificări, Corpul de Control al ministrului Educatiei a incheiat verificarile la Colegiul Hasdeu