Chiriașii din centrul Buzăului vor fi mutați de către autorități, pentru a fi reabilitate clădirile istorice de pe Cuza Vodă

Pentru a reda centrului orașului imaginea pe care o merită, autorităţile locale au decis să mute chiriaşii din casele ce aparţin Primăriei şi să refacă aceste clădiri. Buzoienii apreciază ideea şi sunt de părere că este necesară această renovare a caselor ce au aparţinut cândva negustorilor buzoieni.

În ultima vreme, centrul municipiului Buzău s-a schimbat radical. Clădirile ce se află, însă, de o parte şi de alta a străzii Cuza Vodă, multe dintre ele dărăpănate şi aflate în pericol, nu sunt o imagine prea plăcută pentru cei aflaţi în tranzit.

Aşa se face că reprezentanţii Primăriei au luat o decizie radicală, aceea a evacuării chiriaşilor.

Buzoienii sunt încântaţi de transformarea pe care a cunoscut-o centrul oraşului şi salută ideea de a fi renovate clădirile aflate de o parte şi de alta a străzii emblemă a oraşului.

Şi proprietarii caselor de pe Cuza Vodă au obligaţii. Mai exact, reprezentanţii Primăriei ameninţă că dacă aceştia nu vor interveni pentru reabilitarea acestora, impozitele riscă să le fie majorate cu peste 500 la sută.

Articolul precedentLovitură grea, pentru echipa de handbal a Buzăului
Articolul următorȘoferi inconștienți. 154 de kilometri pe oră în localitate, recordul unui tânăr de 21 de ani