Autoritățile județene iau în calcul varianta de sacrificare în masă a porcilor

După confirmarea a încă două focare de pestă porcină africană în gospodării, a apărut un al doilea caz de pestă în mediul sălbatic, la un porc mistreţ împuşcat pe fondul de vânătoare Aldeni. Şi în acest caz, medicii veterinari suspectează că virusul ar fi ajuns la mistreţ, tot din cauza inconşienţei umane.

Având în vedere evoluţia focarelor, autorităţile pun în discuţie o eventuală decizie de sacrificare în masă a porcilor din zonele de protecţie. Până vineri, D.S.V. şi I.P.J. vor face o analiză a situaţiei, în baza căreia va fi luată o hotărâre.

În acelaşi context, responsabilii de la Direcţia Sanitar-Veterinară fac un nou apel către populaţie să anunţe imediat orice îmbolnăvire sau caz mortal la suine.

În momentul de faţă, în judeţul Buzău zece focare de pestă porcină, şase dintre ele fiind localizate în comuna Vadu Paşii.

Articolul precedentFost ofițer SIPI, spânzurat în casa părintească
Articolul următorSpitalul Județean, intrat în programul AVC