Astăzi, cele 20 de autobuze hibrid au intrat pe trasee.

Astăzi, la început de săptămână au intrat pe traseu 20 de autobuze hibrid Volvo ale Trans Bus SA Buzău, aduse din Olanda. Achiziția a fost făcută luna trecută, iar noile mijloace de transport sunt la mâna a doua. Acestea au fost înmatriculate și colantate. Autobuzele pot fi găsite pe traseele 1,5,7,8, și 10. Prima dată au ieșit pe străzile Buzăului duminică, când s-a realizat o cursă de probă. De la întâi noiembrie este așteptată introducerea unor curse către comunele Costeşti, Gherăseni şi Ulmeni.

 ”Unele au fost luate cu 250.000 de kilometri la bord, la preţuri convenabile. Am făcut o achiziţie foarte bună”, a declarat Gică Toader, directorul Trans Bus SA Buzău.

 

Luni, au intrat pe traseu cele 20 de autobuze Volvo hibrid care au fost achiziţionate luna trecută de Trans Bus SA Buzău. Duminică, maşinile au ieşit pentru prima dată prin oraş, într-o cursă de probă. Ştiri pe aceeaşi temă VIDEO Centrul Buzăului se transformă radical. Apar arteziene şi multă … Maşinile sunt second hand, cumpărate din Olanda. În mai puţin de o lună, autobuzele au fost înmatriculate şi colantate cu sigla Trans Bus. Autobuzele hibrid (diesel şi electrice) vor circula pe traseele 1,5,7,8 şi 10. ”Unele au fost luate cu 250.000 de kilometri la bord, la preţuri convenabile. Am făcut o achiziţie foarte bună”, declară Gică Toader, directorul Trans Bus SA Buzău. Prin cumpărarea celor 20 de autobuze, operatorul de transport public poate introduce de la 1 noiembrie curse şi către comunele Costeşti, Gherăseni şi Ulmeni.

Citeste mai mult: adev.ro/qgzwc

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentAccident în Buzău în care au fost implicați doi gălățeni
Articolul următorVIDEO Dezvăluiri EXCLUSIVE, la Realitatea PLUS. Adrian Severin, despre cum a pornit statul paralel în România