Un buzoian a fost arestat după ce a înjurat şi hărţuit o femeie apelată telefonic la întâmplare

O tânără din Sibiu a fost jignită și amenințată, de mai multe ori, de un bărbat din Buzău pe care nu-l cunoștea. Tânărul a format un număr de telefon la întâmplare, apoi a înjurat-o și a început să o hărțuiască pe femeia apelată.

„La data de 17 decembrie a.c., polițiștii Biroului de Investigații Criminale Sibiu au reținut un buzoian în vârstă de 23 de ani, cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de hărțuire”, spune Elena Welter, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu.

În fapt, în perioada 08 – 12 decembrie, telefonic, buzoianul ar fi transmis unei sibience mai multe mesaje jignitoare și de amenințare.

Tânărul a fost reținut 24 de ore pe bază de ordonanță, urmând a fi prezentat instanței cu propunere de aplicare a unei măsuri preventive. Cercetările continuă la nivelul Poliției Municipiului Sibiu.

Articolul precedentTaximetrist tâlhărit de iubitul gelos al unei cliente
Articolul următorMartor-cheie, absent de la ultimul termen al procesului criminalului de pe Bulevardul Bălcescu