În data de 7 septembrie a.c., poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău au continuat activităţile de prevenire şi combatere a principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, au aplicat 131 de sancţiuni contravenţionale şi au reţinut 24 de permise de conducere ca urmare a abaterilor rutiere constatate.

Poliţiştii rutieri au organizat şi desfăşurat ieri în intervalul orar 06.00 – 22.00, o acţiune, pe drumurile din județ, ce a avut drept scop principal creșterea gradului de disciplină rutieră. Polițiștii au urmărit respectarea legislației rutiere de către toți participanții la trafic (șoferi, pietoni, bicicliști, căruțași). În urma activităților au fost aplicate 106 sancțiuni, au fost reținute 16 permise de conducere și 5 certificate de înmatriculare.

Polițiștii au acționat și pentru prevenirea și combaterea vitezei excesive, aparatele radar înregistrând 45 de şoferi care au depăşit limitele legale de viteză, iar dintre aceştia 11 au predat permisele de conducere pentru următoarele 90 de zile.

Cu cea mai mare viteză în localitate – 111 km/h – a fost înregistrat de aparatele radar, autovehiculul unui bărbat de 37 de ani, din Galaţi, ce rula pe DN2E85, în localitatea Potîrnicheşti.

Alte 13 permise de conducere au fost reţinute pentru neacordarea de prioritate, pentru efectuarea unor depăşiri neregulamentare, pentru neprezentarea în termen de 24 de ore la Poliţie în cazul implicării într-un accident rutier soldat cu pagube materiale.

Sancţiuni contravenţionale au mai fost aplicate şoferilor care nu au purtat centura de siguranţă (11), celor care au circulat cu autoturisme ce prezentau defecţiuni tehnice (16), dar şi 25 de sancţiuni pentru alte abateri în trafic.

Totodată au fost aplicate 25 de sancțiuni contravenționale pietonilor, bicicliștilor și căruțașilor.

Valoarea totală a sancţiunilor aplicate este de peste 49.000 de lei.

Tot ieri poliţiştii au întocmit două dosare penale pentru conducerea unui autovehicul fără a poseda permis de conducere şi pentru încredinţarea unui vehicul unei persoane fără permis de conducere şi un altul pentru conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului.

În ultimul caz, este vorba despre un tânăr de 24 de ani, din Siriu, depistat de poliţişti la volanul unui autoturism pe DN10, în localitatea de domiciliu. În urma testării cu aparatul etilotest acesta a indicat o valoare de 1,37 mg/l, alcool pur în aerul expirat. Tânărul a fost condus la o unitate medicală pentru prevelarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentSărbătoare 8 septembrie: Nașterea Maicii Domnului – cruce roșie în calendar
Articolul următorBilanț coronavirus 8 septembrie: 2.079 de cazuri noi, 30 de decese. Care este situația în județe