Toţi directorii din unităţile de învăţământ din judeţul Buzău vor susţine un concurs în acest an, pentru a-şi păstra posturile. Anunţul a fost făcut de ministrul Educaţiei Sorin Câmpeanu, care nu mai vrea directori numiţi prin delegaţie.

Sorin Cîmpeanu, a declarat că în acest an, cel mai târziu în lunile octombrie-noiembrie, vor fi organizate concursuri pentru ocuparea posturilor de directori și directori adjuncți pentru toate școlile din țară. El a precizat și că ar susține ca titularizarea profesorilor să se facă pe perioadă determinată.

În judeţul Buzău, nu mai puţin de 118 dintre cei aproape 170 de directori sunt în această situaţie. 

Mai precis, în judeţul Buzău sunt 98 de directori cărora mandatele le-au expirat în ianuarie 2021 şi au fost numiţi pe posturi alte persoane prin delegaţie. 

Alţi 20 de directori se află la conducerea unităţilor de învăţământ tot prin delegaţie, însă au fost numiţi în 2020.

De asemenea, pentru 50 de directori, mandatele vor expira pe 31 august 2021. 

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentPolițiștii buzoieni au reţinut 7 permise de conducere pentru neoprirea la trecerea la nivel cu calea ferată
Articolul următorTulpina sud-africană a COVID a fost depistată în România! Doi pacienți confirmați