Protejarea mediului înconjurător este o datorie a fiecăruia dintre noi, astfel că, a gândi ecologic nu este doar o opțiune, ci este o obligație pe care ne-o asumăm, asigurându-ne că prin toate acțiunile pe care le desfășurăm, nu afectăm factorii de mediu. Acțiunile pe care le desfășoară Garda Națională de Mediu sunt tocmai pentru a preveni, pentru a stopa degradarea mediului înconjurător prin abandonările de deșeuri și prin incinerările de deșeuri de orice tip.

Astfel, de la începutul anului și până în data de 31.05.2021 comisarii din cadrul Gărzii Naționale de Mediu, Comisariatul Județean Buzău, au desfășurat acțiuni de verificare a salubrizării localităților, în special verificarea amplasamentelor unde s-au identificat depozitări ilegale de deșeuri, modul de realizare de către U.A.T.-uri a măsurilor stabilite de eliminare a depozitelor ilegale de deșeuri, cât și implementarea măsurilor stabilite de OUG 74/2018, de modificare a legislației de mediu în vigoare privind regimul deșeurilor (inclusiv a celor de ambalaje), pe principiul „Poluatorul plătește”.

In această perioadă, acțiunile s-au desfășurat în 68 de U.A.T.-uri din cele 87 de pe raza județului Buzău, din care un număr de 40 de U.A.T.-uri au fost sancționate cu amenzi contravenționale în valoare de 745.000 RON.

Au fost impuse măsuri de eliminare a deșeurilor conform provederilor legale.

Totodata, au fost aplicate un număr de 61 sancțiuni contravenționale principale – amenzi în valoare de 805.000 RON unor agenți economici, cât și unui număr de 6 persoane fizice pentru nerespectarea prevederilor privind legislația de mediu în vigoare prevăzută de Legea nr. 211/2011 privind regimul deșeurilor, HG 1061/2008 privind transportul deșeurilor periculoase și nepericuloase pe teritoriul României, OUG 195/2005 privind protecția mediului.

ImagineImagineImagine

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentRaluca Turcan: Vina exclusivă e a politicienilor care au folosit salariile și pensiile în scop electoral – Ce spune de modificările făcute de Olguța Vasilescu
Articolul următorFoto/ Accident cu 4 persoane rănite azi noapte în județul Buzău