Agenţia Naţională de Locuinţe va construi în oraş 28 de locuinţe, în perioada următoare. Unităţile locative se vor realiza în cartierul Alecu Bagdat, pe locul fostelor sere din municipiu

Agenţia Naţională de Locuinţe va construi în oraş 28 de locuinţe, în perioada următoare. Unităţile locative se vor realiza în cartierul Alecu Bagdat, pe locul fostelor sere din municipi

Reprezentanţii Primăriei Râmnicu Sărat precizează că investiţia va demara anul viitor. Locuinţele ANL urmează a fi acordate tinerilor în baza unor criterii stabilite de Consiliul Local Municipal Râmnicu Sărat.

Programul se adresează tinerilor cu vârste cuprinse între 18 şi 35 de ani la data depunerii cererii pentru repartizarea unei locuinţe construite prin ANL şi destinate închirierii, persoane care nu îşi permit să cumpere sau să închirieze o locuinţă de pe piaţa liberă. Tinerii îşi pot depune cererile şi dosarele la autorităţile publice locale pe a căror rază administrativ-teritorială se află aceste locuinţe.

Tinerii care şi-au depus dosarele şi au împlinit 35 de ani fără a beneficia de o astfel de locuinţă pot primi repartiţii în cel mult 36 de luni de la împlinirea acestei vârste.

Fondurile utilizate pentru realizarea lucrărilor de construcţie sunt asigurate de la bugetul de stat, credite interne/externe, sume rezultate din vânzarea locuinţelor pentru tineri, realizate în anii anteriori, precum şi din alte surse legal constituite. Locuinţele (apartamente cu una sau două camere în clădiri cu regim de înălţime redus) sunt construite pe terenuri puse la dispoziţia ANL de către autorităţile locale/centrale,cu drept de folosinţă gratuită pe întreaga perioadă de realizare a investiţiilor. De asemenea, autorităţile locale asigură utilităţile necesare.

 

Articolul precedentSurpriză a Consiliului Județean pentru cei mici. Piesă de teatru și dulciuri pentru aproape 500 de copii
Articolul următorPenitenciar la Buzău cu bani împrumutați de la Consiliul Europei