În data de 27 octombrie a.c., poliţiştii cu atribuţii pe linie rutieră din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău au continuat activităţile de prevenire şi combatere a principalelor abateri generatoare de accidente grave de circulaţie.

Echipajele de poliţie au acţionat atât în mediul urban, cât şi în mediul rural, prin tragerea la răspundere a celor care încalcă normele rutiere, fiind vizaţi mai ales pietonii care îşi pun viaţa în pericol prin modul în care aleg să traverseze drumurile publice.

Astfel, în intervalele orare 09.00-12.00 şi 16.00-19.00, efectivele din cadrul sistemului de ordine şi siguranţă publică (din mediul urban şi rural), au sprijinit poliţiştii rutieri şi au acţionat pe linia prevenirii evenimentelor rutiere în care ar putea fi implicaţi pietonii şi bicicliştii. În acest context, au fost aplicate 40 de sancţiuni contravenţionale pentru indisciplina pietonală şi 13 pentru abateri ale biciclistilor. Cu toţii au fost consiliaţi cu privire la riscul la care se expun atât pe ei, cât şi pe ceilalţi participanţi la trafic, prin nerespectarea legislaţiei rutiere.

Ca urmare a neregulilor constatate au fost aplicate în total 99 de sancţiuni contravenţionale şi au fost reţinute în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce 10 permise.

Sancţiuni contravenţionale au fost aplicate şi conducătorilor auto care au depăşit limitele legale de viteză (20), nu au utilizat centura de siguranţă (16) ori au condus autovehicule cu diferite defecţiuni tehnice (10).

Valoarea totală a sancţiunilor aplicate este de 32.865 de lei.

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentSimona Halep a depus la TAS contestație în scandalul de dopaj
Articolul următorControale ale Comisariatului pentru Protecția consumatorilor în magazinele din Piața Centrală din municipiul Buzău