În ziua de 18 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Compartimentului Analiza și Prevenirea Criminalității Serviciului Rutier, împreună cu reprezentanți ai Serviciului de Probaţiune Buzău, au desfăşurat o sesiune informativă în cadrul căreia au fost prezentate şi dezbătute aspecte ce ţin de comportamentul neadecvat la volan – cauze şi consecinţe, obiectivele sesiunii constând în conştientizarea cauzelor şi a riscurilor asociate comportamentului neadecvat la volan, dezvoltarea responsabilităţii faţă de propria viaţă şi sănătate, precum şi pentru viaţa/sănătatea celor din jur şi siguranţa rutieră a comunităţii.

De asemenea, în cadrul sesiunii a fost abordată tema violenței, în toate formele sale, violența în trafic fiind analizată sub toate aspectele, fiind prezentate și ultimele modificări legislative pe această linie.

La activitate au participat 13 persoane aflate în evidenţa Serviciului de Probaţiune, beneficiari direcţi ai programului.

 

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentBobby Păunescu: „Românii au fost blocați să se dezvolte. Primul ministru încearcă să lupte pentru interesele țării. Te întrebi de ce e așa de atacat”
Articolul următorActivități pe linia prevenirii și victimizării minorilor la Școala Gimnazială Movila Banului