În ultimele 24 de ore, poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău au continuat activităţile de combatere a indisciplinei în trafic. În intervalul 10.00-12.00, poliţiştii rutieri, cu sprijinul dispozitivelor de ordine şi siguranţă publică, au desfăşurat o acţiune pentru reducerea riscului rutier prin depistarea şoferilor care afectează fluenţa traficului prin opriri şi staţionări neregulamentare sau prin folosirea necorespunzătoare a sistemelor de semnalizare sau de lumini.

Au fost desfăşurate şi activităţi specifice pentru prevenirea şi combaterea evenimentelor rutiere ce s-ar putea produce pe fondul nerespectării regulilor de trecere la nivel cu calea ferata. Poliţiştii au acţionat în zonele expuse unor astfel de riscuri, în intervalul 15.00-18.00.

Pe DN10, poliţiştii rutieri au acţionat împreună cu reprezentanţi de la Registrul Auto Român, pentru identificarea şi scoaterea din trafic au şoferilor care conduc maşini ce nu corespund din punct de vedere tehnic.

Ca urmare a neregulilor constatate în cadrul acţiunilor au fost aplicate 184 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 66.000 de lei. Dintre acestea, 77 de sancţiuni contravenţionale au fost aplicate nerespectarea limitelor maxime admise de viteză, iar împotriva a 4 conducători auto s-a măsurat complementară a reţinerii permisului de conducere pentru următoarele 90 de zile. Poliţiştii au mai aplicat sancţiuni contravenţionale pentru conducerea autovehiculelor cu diferite defecţiuni tehnice (17), pentru neportul centurii de siguranţă (27), dar şi pentru alte abateri în trafic (26).

Poliţiştii au mai reţinut alte 6 permise de conducere pentru circulația pe sensul opus de mers, pentru depășiri neregulamentare, pentru conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice, pentru nerespectarea semnificației culorii roșii a semaforului și pentru neacordarea de prioritate.

În cazul a 7 autovehicule oprite în trafic, poliţiştii au constatat că acestea prezentau defecţiuni tehnice grave, fapt ce a dus la reţinerea certificatului de înmatriculare.

De asemenea, polițiștii au întocmit două dosare penale pentru conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentDepistat în flagrant delict de poliţiştii din Smeeni în timp ce încălca interdicţiile prevăzute de ordinului de protecție
Articolul următorPreședintele Iohannis alături de vicepreședintele SUA: ”NATO va acționa fără ezitare pentru apărarea României. Nu vom ceda niciun milimetru”