În data de 20 ianuarie a.c., poliţiştii Secției de poliţie rurală Mărăcineni au fost sesizați de către secretara Primăriei Mărăcineni cu privire  la faptul că în noaptea de 19/20 ianuarie a.c., anvelopele unei autoutilitare staţionate în curtea unităţii administrativ-teritoriale ar fi fost distruse prin tăiere.

Apelanta, în vârstă de 32 de ani, a precizat că acelaşi tip de distrugere au suferit şi anvelopele altor două maşini, proprietatea personală a acesteia, autovehicule care au fost staţionate pe timpul nopţii în faţa locuinţei sale. Prejudiciul estimat este de 3000 de lei.

În urma investigaţiilor, poliţiştii l-au identificat şi depistat la scurt timp de la sesizare pe principalul bănuit de comiterea faptelor, un localnic de 38 de ani. Polițiștii au fost nevoiți să facă uz de cătușe deoarece bărbatul era extrem de recalcitrant și chiar a spart unul dintre geamurile mașinii de poliție.

Astăzi, în urma probatoriului administrat, sub coordonarea procurorului de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău, faţă de bărbatul de 38 de ani a fost dispusă măsura reţinerii pentru o perioadă de 24 de ore pentru comiterea infracţiunilor de violarea sediului profesional şi distrugere.

Bărbatul urmează a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău pentru a dispune cu privire la măsura preventivă.

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentVictorie pentru FC Buzău în primul amical al iernii
Articolul următorReţinut pentru tăiere ilegală şi furt de arbori