Ieri, 26 ianuarie, în urma activităţilor desfăşurate, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier au constatat şi sancţionat 224 de abateri de la regulile de circulaţie şi au întocmit două dosare penale.

În primul caz a fost vorba despre un bărbat de 55 de ani, din Cătina care a fost depistat în timp ce conducea autovehiculul pe DJ102L, după ce a consumat băuturi alcoolice. La testarea cu aparatul etilotest, bărbatul a avut o concentraţie alcoolică de 0,51 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Al doilea dosar penal a fost întocmit pe numele unui buzoian de 61 de ani, care a fost depistat în timp ce conducea un autoturism pe DN2E85, din Poşta Câlnău şi a refuzat prelevarea de mostre biologice.

Pentru că nu au respectat regimul legal de viteză, 77 de conducători auto au fost sancţionaţi de poliţişti, iar 9 dintre ei au predat permisele pentru 90 de zile. Cea mai mare viteză – 161 km/h a fost înregistrată de aparatul radar în cazul unui tânăr din Vrancea, în vârstă de 27 de ani, depistat la volanul autoturismului pe DN2E85, în afara localităţii Costeşti.

Poliţiştii au mai aplicat sancţiuni contravenţionale conducătorilor auto şi pentru neutilizarea centurii de siguranţă(33), pentru conducerea autovehiculelor cu diferite defecţiuni tehnice28), dar şi pentru alte abateri în trafic(57).

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentTransport de curierat sabotat de trei minori
Articolul următorGuvernul a decis, prefecții și subprefecții pot fi membri de partid