Mai mulți juniori din Buzău vor experimenta viața de fotbalist la Athletic Bilbao, în vacanța de iarnă
Cei mai buni fotbalişti juniori îşi vor petrece vacanţa de iarnă în cantonament la renumită echipă Athletic Bilbao. Acest lucru a devenit posibil că urmare a înfrăţirii dintre noi şi Ţara Bascilor dar şi după ce reprezentanţii Consiliului Judeţean s-au implicat, din dorinţa de a premia performanţa.
Selecţia se va face în perioada următoare de la cluburile din judeţul Buzău, iar vestea bună este că, dacă iniţial s-a discutat despre 10 copii, preşedintele Consiliului Judeţean a spus că se vor face demersuri pentru ca numărul să crească la 15.
Athletic Bilbao este un club de fotbal din Spania, care evoluează în Primera División. Bascii au în palmares 8 Campionate ale Spaniei. În clasamentul istoric al Primera División, Athletic se află pe locul al patrulea. Este unul din cele trei cluburi spaniole care nu au retrogradat niciodată din prima ligă, celelalte fiind Real Madrid şi FC Barcelona. Clubul de pe malul Nervionului se remarcă în peisajul fotbalului mondial prin faptul că în istoria de mai bine de mai bine de un secol a folosit doar jucători de origine bască, din regiunea Biscaya.